luni, 17 februarie 2020

Campanie de conștientizare 3

”Harta Reciclării”


La data de 7 februarie, elevii clasei a X-a B au participat la o activitate de conștientizare, cu tema ”Harta reciclării”, desfășurată în laboratorul de informatică al Liceului Teoretic ”Joseph Haltrich”. 

          Activitatea a fost susținută de prof. Fekete Elisabeta Iuliana, care prin  exemple cotidiene   a explicat nevoia de a reduce, reutiliza și recicla deșeurile generate.    
  Obiectivele sesiunii:   
1. Motivarea participanților să-și asume acțiuni concrete de reducere, reutilizare și reciclare (RRR) a deșeurilor generate.
2. Cunoașterea  regulilor de bază ale colectării separate corecte a deșeurilor.
3. Utilizarea site-ului www.hartareciclarii.ro unde pot afla  locurile de colectare separate pentru orice deșeu.


Motivarea participanților s-a realizat cu vizionarea unor filmulețe, 

În filmulețul urmărit s-a constatat  ce înseamnă ignoranța și indiferența la capitolul deșeuri în România. Iată ce se întâmplă când NU reducem, NU reutilizam, NU reciclam, NU aruncăm gunoaiele unde trebuie, ci în natură.
Iată ce se întâmplă când 7 miliarde de oameni spun ”E doar o sticlă!”
După cum ați văzut în filmul anterior, când cei 7 miliarde de oameni de pe planetă gândesc la fel, ne alegem cu 7 miliarde de sticle, 7 miliarde de hârtii, 7 miliarde de doze aruncate unde nu trebuie zi de zi. Înmulțind asta cu 365 de zile pe an …. Și rezultatul este unul trist. Câți ani credeți că putem să o ducem tot așa? Nu prea mult!

„De asta e nevoie să ne pese, să învățăm, să acționăm, să schimbăm! 

miercuri, 12 februarie 2020

Atelier


Impactul acţiunilor noastre


          În zilele de 3 și 14 februarie 2020, a avut loc două activități de tip atelier din acest an a echipei eCo, cu participarea elevilor din clasa a X-a B și a XI-a B de la Liceul Teoretic ”Joseph Haltrich” din Sighișoara.

    Obiectivul urmărit:   

          Înţelegerea impactului acţiunilor oamenilor asupra naturii pe termen scurt şi pe termen lung.
          Pentru început, elevii au vizionat un film animat, pentru a înțelege impactul pe care nevoile și comportamentul oamenilor îl au  asupra naturii de la apariția omului pe Pământ. 
     Activitatea s-a bazat pe recunoașterea legăturilor dintre elementele din natură, care au apărut în filmul animat, nevoile oamenilor și impactul asupra naturii prin satisfacerea nevoilor.
          S-au purtat discuții pe următoarele teme atât general cât și cu exemple concrete:

  • Se pot derula activități umane fără elemente din natură?
  • Care este impactul asupra naturii al activităților ”omului modern”?
  • Cum se poate reduce/elimina impactul negativ?
  • Ce element din natură ne place cel mai mult și de ce?
  • Ce pot să fac diferit/mai bine pentru a reduce impactul meu direct asupra naturii?